Istoricul Federației de Oină
Federația de Oină din Republica Moldova a fost fondată în ianuarie 2003. Primul președinte al Federației a fost ales S. Musteață. Pe parcursul primilor ani de activitate în cadrul Federației au activat astfel de cluburi sportive ca FULGER, Ialoveni, „Speranța”din raionul Nisporeni, Institutul Național de Educație Fizică și Sport. A fost o perioadă de colaborare activă cu cluburile de Oină din România.
Elanul competițional la jocul de oină s-a stins după câțiva ani. Echipele de Oină au început să dispară, iar meciurle de oină se desfășurau tot mai rar și mai rar.
În 2015 spiritul Oinei a reînviat cu suportul Federației Române de Oină. Au fost organizate seminare de inițiere în Oină pentru profesorii de educație fizică care au format primele echipe de elevi în cadrul Forumului Internațional al profesorilor de educație fizică. În 2016 a fost organizat și desfășurat Primul Festival al jocului de oină în Chișinău la care au participat șapte echipe de oină din Republica Moldova și o echipă din România, clubul Cronos, Bârlad.
În anul 2017 Federația a desfășurat Festivalul de oină împreună cu Cupa Unirii la care au participat șase echipe de juniori, inclusiv echipa de la clubul Cronos, Bârlad și două echipe de seniori: Echipa din Ialoveni și echipa din Constanța, România.
Cupa Unirii în anul 2018 s-a desfășurat pe stadionul din comuna Ghidighici în cadrul căreia au concurat opt echipe de juniori și patru echipe de seniori, inclusiv trei echipe din România.
Federația Sportivă Națională de Oină a desfășurat în premieră Campionatul Republicii Moldova la Oină în sală și Campionatul național de oină în 11 jucători pentru categoria de Juniori-1 și Juniori-2.
Campionatul de Oină în sală a fost câștigat de echipa de la Horodiște, Călărași, iar Campionatul de oină în 11 la ambele categorii de vârstă au fost câștigate de echipele LT „Prometeu” din Grozești, Nisporeni.
